joi, 26 iulie 2012

Ce nu am facut in timpul sarcinii...

Orice gravida stie daca s-a informat, sau afla pe parcurs, ca in timpul sarcinii multe dintre lucrurile pe care obisnuiam sa le facem, pe care le mancam sau beam, acum ne sunt interzise pentru ca pot periclita buna dezvoltare a fatului.
Recunosc ca mai ales la inceputul sarcinii atatea interdictii erau putin frustrante, insa m-am supus deoarece am considerat ca binele copilasului trebuie sa fie mai presus decat mofturile si obiceiurile mele. 

Sa va povestesc cam ce nu am facut in sarcina pentru a-l proteja pe bebe:


  • Nu am fumat. Desi eram fumatoare inainte (nu exagerat, 3-4 tigari pe zi-mai mult ma prosteam), am renuntat complet imediat ce am aflat ca sunt insarcinata. Nu am avut nici un regret si nici o pofta de a mai fuma, din contra, mirosul de tigara imi provoca o repulsie nemaintalnita. Evitati locurile unde se fumeaza (va trebui sa mergeti la restaurante cu saloane de nefumatori). Insa nu toate viitoarele mamici simt aceasta repulsie. Este insa bine de stiut ca efectele fumatului asupra fatului sunt dintre cele mai grave: de la greutate foarte mica la nastere, boli de inima, nastere prematura, dificultati respiratorii, risc de moarte subita dupa nastere. 
  • Nu am baut alcool. Niciodata nu am fost fan alcool, nici macar bere, deci n-am avut nici o problema la acest capitol. Este bine de stiut ca placenta poate filtra cat de cat lucrurile rele din mancare, insa exista 3 lucruri pe care nu le poate filtra si care ajung prin sange la fat: tutunul, alcoolul si medicamentele! Printre efectele cele mai grave ale consumului de alcool in sarcina se numara: malformatii, afectiuni articulare (copiii invata sa mearga foarte tarziu), retard mental.
  • Nu am apelat la medicamente.  Stiu, majoritatea ne-am obisnuit sa apelam cu prea mare usurinta la medicamente. Insa in sarcina acest lucru este interzis, cu exceptia cazului de probleme in sarcina si cand obstreticianul ne recomanda. Orice medicament are efecte adverse. Daca aveti dureri de cap sau migrene (cu care ma confruntam eu), un leac bun este sa faceti un ceai de lamaie. Taiati o lamaie in 2, o jumatate o bucatiti si o fierbeti bine, iar cealalta jumatate o stoarceti proaspata in ceaiul fierbinte. Beti ceaiul cald. Nu va functiona la fel de repede ca o pastila, insa efectul va fi de durata! Aveti arsuri? Apelati la iaurturi. Alegeti insa unul care sa aiba gust de iaurt si nu de ...faina cu apa. Eu am facut o selectie de iaurturi si le-am incercat. Am ramas mult timp la Milli, un iaurt la sticla de 0.5. Daca va confruntati cu candidoza, in primul trimestru nu aveti voie sa va tratati. De preferat este sa va tratati cat mai tarziu in sarcina, asta deoarece fatul nu este deloc in pericol, ci numai mama sufera de disconfort (numai eu stiu cate nopti alergam prin casa de mancarime, off ) 
  • Nu beti cafea.  Cafeaua noastra cea de toate zillele. Nu ii face deloc bine lui bebe. Printre efectele deloc de neluat in seama sunt boli de inimioara (aritmii) si greutate mai mica decat 2.5kg la nastere. Daca totusi muriti de pofta, evitati ness-ul si beti cel mult o canuta mica si slaba la 3 zile.
  • Aveti grija ce ceaiuri beti!  Stiu! Aia nu, aia nu! Pai atunci sa bem ceaiuri... STOP. Multe dintre ceaiurile pe care obisnuiam sa le bem ne pot face rau in sarcina. Evitati toate ceaiurile CU AROMA DE... (astazi se introduc E-uri pana si in ceaiuri)! Ceaiurile sigure in sarcina sunt: MUSETEL, MENTA, TEI. Insa niciodata nu exagerati cu nimic. Daca nu sunteti sigura de un ceai pe care doriti sa-l beti, verificati cutia si cititi contraindicatiile. 
  • Aveti grija ce condimente folositi!  Daca nu ati renuntat pana acum la adaosurile de mancare, faceti-o! Cele mai singure condimente sunt sarea si piperul, insa exista situatii cand va trebui sa consumati foarte putina sare- daca aveti probleme cu retinere de apa in corp si umflarea membrelor. Plantele aromatice sunt destul de periculoase, multe dintre ele pot provoca contractii, chiar daca pentru o persoana normala sunt complet inofensive. 
  • Evitati sa va vopsiti parul.  Stiu! Si cu stari de voma, si cu tente de ingrasare, si nevopsita?! DA! In primul trismetru orice obstretician normal la cap va va spune ca nu aveti voie sa va vopsiti. Mai departe faceti ce va spune inima. Nu exista nici un studiu care sa demonstreze faptul ca vopsitul afecteaza sau nu dezvoltarea fatului. Unii spun ca da, altii spun ca ba! Asadar sunt sanse 50% de fiecare parte. Eu nu m-am vopsit decat in luna a 7-a, cand nu ma mai suportam. Insa si atunci am cautat o vopsea cat mai naturala si am facut-o cu o strangere de inima. Recomand vopseaua. Am gasit-o intr-o famacie Help Net: se numeste Biokap si este importata din Italia. Se lauda cu ingredinete naturale, fara parabeni si amoniac. Aveau si nuante de blond. 
  • Nu carati greutati! Chiar daca munciti si credeti ca daca veti cara cateva bibliorafturi mai plinute de colo pana colo nu este mare branza, va inselati. De la caratul unor bibliorafturi am avut contractii din 5 in 5 minute in aproape luna a 7-a, si puteam avea parte de o nastere prematura. Mi-am sunat medicul de urgenta, care mi-a recomandat sa iau un no-spa si un gynipral si sa stau in pat toata ziua. Am purtat medicamentele acestea cu mine peste tot pana la sfarsitul sarcinii- just in case. Asa o sperietura am tras!
  • Nu stati prea mult asezata, dar nici in picioare.  cel putin 5 minute /ora daca aveti munca de birou, trebuie sa va ridicati si sa va plimbati. La fel  nu trebuie sa petreceti foarte mult timp in picioare. Dupa ce va veti anunta angajatorul oficial (adica cu acte de la medic) asupra starii voastre de graviditate, trebuie sa primiti un "raport" de la protectia muncii care va va indica cum sa va feriti de probleme cu sarcina la munca. 
  • Nu consumati foarte multe dulciuri in sarcina.  Riscul este ca fatul si mama sa dezvolte diabet de sarcina (gestational).Acesta se traduice prin nasterea unui bebe macrosom (adica peste greutatea normala, normal fiind intre 2.5kg si 4 kg).
  • Nu consumati urmatoarele alimente:  oua incomplet fierte (galbenusul trebuie sa fie foarte bine fiert)- interzis maioneza; carne incomplet pregatita termic (gratare, prajeli)- cel mai indicat este sa pregatiti carnea temeinic fie fiarta, fie la cuptor; branzeturile cu mucegaiuri. Mai trebuie sa amintesc de bauturile carbogazoase? 


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Feel free to comment